Prima pagina Home Anunturi si Comunicate Noutati Ţara arde iar ungurii sărbătoresc căderea Ardealului!

Ţara arde iar ungurii sărbătoresc căderea Ardealului!

Email Imprimare PDF

 

Aflăm cu nedumerire, din surse media, de manifestarea iredentistă desfăşurată în inima României la Miercurea-Ciuc, de organizaţia “Mişcarea Tinerilor celor 64 de  Comitate” şi “Ordinul Vitejilor din Ungaria” ce au sărbătorit cu fast şi mediatizare cedarea Ardealului.

Ca mod de desfăşurare, logistică şi discurs, manifestarea întruneşte elementele unei desfăşurări de tip iredentist şi fascist, ce sfidează orgoliul naţiei pe pământul căreia a fost organizată şi dă un avertizment întregului popor roman, începând cu guvernul şi  instituţiile sale.

Considerăm că toate aceste evenimente sunt provocări iresponsabile la adresa populaţiei din zonă şi gesturi care dovedesc o lipsă de responsabilitate civică.

În loc să acţionăm sistematic, împreună, pentru a fundamenta acele soluţii care să contribuie la creşterea eficienţei mediului economic din această ţară, în loc să acţionăm împreună pentru a creşte încrederea investitorilor şi partenerilor internaţionali în mediul economic românesc, în loc să luptăm pentru drepturile omului şi împotriva excluderii cetăţenilor români, în loc să acţionăm solidar cu forţele democratice din întreaga Europă pentru garantarea drepturilor cetăţeneşti, în loc să milităm pentru consolidarea acquis-ului comunitar privind combaterea intoleranţei şi extremismului, în loc să valorificăm în parteneriat resursele naturale şi patrimoniul naţional în vederea dezvoltării durabile în România şi în ţările membre, asistăm la o manifestare cu puternic mesaj de excludere pe criterii etnice şi religioase.

Ca structură a societăţii civile, ca plătitori de taxe şi ca generatori de plus valoare, ne exprimăm îngrijorarea faţă de aceste evenimente pe care nu putem să nu le corelăm cu criza democratică din Franţa manifestată sub forma deportării forţate a romilor.

Într-o Europă dar şi într-o Românie aflate încă sub semnul dezechilibrelor economice, riscul apariţiei intoleranţei şi xenofobiei, aşa-zise forţe democratice lansează bombe cu ceas pe care le pot plăti cu viaţa milioane de nevinovaţi.

OPRIŢI IREDENTISMUL şi INTOLERANŢA generate de o gravă criză de  responsabilitate şi de un spirit imperial ascuns uneori sub nume maghiare cu pronunţie pariziană.

Vom chema la această luptă toate acele comunităţi a căror dramă din istoria recentă sau mai îndepărtată arată unde duce intoleranţa.

STOP EXCLUDERII şi XENOFOBIEI, nu mai vrem un nou Sârmaş sau un nou  holocaust în Europa.

Să celebrăm cetăţenia europeană şi dreptul la demnitate şi siguranţă.

Acest mesaj va fi adresat tuturor forţelor democratice din Europa şi din lume, instituţiilor democratice pentru a căror activitate contribuim cu taxe importante din munca noastra de fiecare zi.

Vrem să vedem o acţiune hotărâtă a CE pentru stoparea acestor riscuri.

Dacă Guvernul tace va vorbi numai societatea civilă, dar apăsat şi tare.

Constatăm domnilor, că nici o instituţie abilitată a statului nu a luat atitudine împotriva acţiunii cu profound  caracter sfidător şi scop iredentist.

În condiţiile în care cereţi economiei româneşti, întreprinderilor mici şi mijlocii să menţină pe linia de plutire producţia de bunuri materiale, volumul de schimb şi calitatea serviciilor, ne obligaţi să plătim  taxe şi impozite  ilogice fără justificare ca volum şi scop, ne ameninţaţi cu represalii fiscale, ne puneţi sub sechestru şi ne blocaţi conturile, ne sugeraţi că este patriotic să menţinem numărul locurilor de muncă, să plătim cote  înrobitoare la fonduri şi bugete speciale, să susţinem economia care să ramburseze împrumuturile externe iresponsabile pe care le-aţi contractat  in schimb, refuzaţi să luaţi atitudine publică, să vă pronunţaţi privitor la acţiunile iredentiste periculoase pentru o viata democratica si pentru siguranta cetateanului, organizate şi conduse de partenerii dumneavoastră de coaliţie.

Să fie oare calculul politic mai important ca stabilitatea ţării?

Vom cere membrilor parlamentului să solicite un răspuns din partea Primului Ministru cu privire la modul în care Guvernul îşi propune să gestioneze această problemă.

Vom solicita, de asemenea, dlui Vice Prim Ministru Marko Bella să facă o declaraţie privind modul în care formaţiunea politică pe care o conduce, înţelege să califice aceste manifestări.

Sperăm  că domnul prim-ministru şi domnul  ministru al administraţiei şi internelor vor lua atitudine, vor oferi poporului garanţia că nu sunt solidari cu iredentismul, indiferent de modul de manifestare al acestuia.

Credeam în mod naiv că ardelenii care ocupă posturile menţionate vor avea o abordare responsabilă bazată pe experienţa de secole a familiilor lor legată de atrocităţile comise de autorităţi în perioada ocupaţiei maghiare şi de discriminarea românilor, schimbarea forţată de nume, distrugerea mănăstirilor şi bisericilor ortodoxe, amintim doar ctitoria brâncoveană –mănăstirea Sâmbăta, dar lista e foarte mare.

Nimic din toate acestea…

Iată de ce Patronatul Român consideră că trebuie să ia atitudine, să condamne tăcerea lasă şi iresponsabilă faţă de agresiunea reprezentată de manifestările iredentiste sfidătoare din partea Preşedinţiei statului, din partea Guvernului României şi a principalului partid de guvernământ.

Vă somăm domnilor, ca de la înălţimea funcţiilor publice pe care le deţineţi, indiferent ce credeţi în plan personal, să probaţi că apăraţi Constituţia, că vă respectaţi jurământul de investitură, că, uneori, puteţi, fie şi formal, să luaţi atitudine împotriva partenerilor de coaliţie autori şi susţinători ai iredentismului, că protejaţi orgoliul românilor cărora le pretindeţi austeritate şi solidaritate cu politica economică pe care o promovaţi.

 

Confederaţia PATRONATUL ROMÂN

Gheorghe NAGHIU – Preşedinte


 

Structura teritoriala

Organizare teritoriala Patronatul Roman

Autentificare Membrii



Declaratii Membrii

Decizia de a-mi afilia business-ul la Organizatia Patronatul Roman s-a dovedit a fi foarte inteleapta, pentru ca nu de putine ori, am cunoscut aici parteneri noi de afaceri si experti din domeniul in care imi desfasor activitatea.
Avram Ionut
UPSIDE Interactive