Patronatul Roman

Apele s-au dezlănţuit din nou.

Nu a plouat, s-au rupt norii! Unele din cauzele care au făcut posibilă repetarea unor catastrofe ţin şi de noi, de pretenţiile noastre în calitate de fiinţe cu judecată, de noi ca grup social, comunitate, naţie.

La o “privire” fără prea multe analize topo îţi dai seama că în lipsa amenajărilor hidrologice, văile largi cu vecinătăţi deluroase lipsite total de podoaba silvică, ne vor menţine mereu într-o dependenţă totală de stihiile naturii.

Apa alege întotdeauna varianta cea mai comodă revărsându-se peste localităţi, căi de comunicaţii, culturi agricole, etc.

Ori de câte ori apar aceste calamităţi, pierderile sunt enorme şi (numai acestea) ar putea justifica costurile proiectelor de infrastructură (care includ şi lucrările de hidroamelioraţii, irigaţii, etc) şi împăduriri.  Cei de la putere (de azi şi de ieri) nu s-au gândit că şi de aici s-ar fi putut fura, poate nu atât de mult ca şi din privatizări sau autostrăzi sau alte licitaţii publice grase...

Rămâneam şi noi cu ceva mai mult decât numai cu hoţii.

Cândva România avea doua proiecte mari în domeniu, care au concurat într-o anumită ordine a preferinţelor. Unul viza sistematizarea  Siretului şi de aici rezolvarea irigaţiilor pe toată Modova centrală şi de sud (inclusiv Buzău, Galaţi, Brăila), iar celălalt  viza sistematizarea Argeşului şi a Dâmboviţei şi înfiinţarea rutei fluviale Dunăre-Bucureşti Port.

Se pare că ce-l de-al doilea a avut prioritate. Oricum a fost abandonat intr-un stadiu destul de aproape de finalizare. Pentrucă nici o putere post revoluţionară de la noi nu a avut o viziune pe termen lung privind dezvoltarea ţării, nimic din ce viza infrastructura nu a fost avut în vedere. Au mai fost inundaţii şi la alţii (polonezi, cehi, unguri) dar parcă la nici unii distrugerile nu sunt atât de mari ca la noi. Fenomenele de acest gen, nu sunt noi, ele ne-au acompaniat de-a lungul timpului.

Sadoveanu nu a văzut în vis moara ce venea pe Siret, a văzut-o alături de alte acareturi pe care le duceau apele. Noi construim mereu şi mereu în albiile torenţilor şi luncile inundabile ale râurilor, iar când vine apa plângem că nu am avut noroc. Norocul cel mai mare ar fi fost să fi avut minte şi puţin curaj să mai tragem la răspundere (conform legilor timpului) tagma jefuitorilor. Măcar pentru lipsă de loialitate faţă de ţară!

Cu toată tranşa primită de la FMI în criza profundă în care ne adâncim, nevoia de bani va fi tot mai mare. În aceste condiţii comunităţile locale şi  mai ales biserica ar putea prelua o parte din povara sinistraţilor definindu-şi mult mai clar menirea.

Mulţi bani pentru marile catedrale când poporul este la suferinţă parcă nu se potrivesc.//

Egiptenii semănau după ce Nilul lasa mâlul fertil, dacă însă revărsarea se repeta şi după însămânţări, urma un an de foamete. Aşa este şi cu Siretul şi Dunărea când apele se revarsă peste culturile agricole.

Ministrul agriculturii a negat afirmaţiile unor patronate şi asociaţii profesionale din agricultură care evidenţiau creşterea preţurilor ca urmare a distrugerilor cauzate de ploi.

După majorarea TVA-ului cu +5% , ceea ce a determinat o creştere a preţurilor cu aprox +8%,  urmează o altă creştere a preţurilor datorată influienţei nefavorabile a factorilor de mediu.

Nu numai suprafeţele distruse de inundaţii sunt evaluate aici ci şi pierderile generate de vreme la recoltare, extinderea mălurii cerealelor, înmulţirea dăunătorilor (ploşniţa cerealelor), dezvoltarea buruienilor, etc. Toate acestea, vor afecta serios calitatea grâului şi evident preţul.

La producţiile din anul acesta şi preţurile de preluare oferite de mafia cerealelor (ce nu sar de 0,35 lei/kg), fără suportul public de care concurenţa europeană beneficiază, agricultura românească (cu excepţia unor mari producători) este robie curată.

În acest an autorităţile vor asista din nou, impasibile, la dezmăţul de pe piaţa neagră a cerealelor.

Nu mai este nevoie de agricultură?

Toţi înţelepţii planetei spun că următoarea criză mondială va fi determinată de lipsa mâncării.

Un studiu recent dat publicităţii de FAO (Agricultural Outlook Annual Report) prognozează pe termen lung (2019) o creştere  a preţurilor tuturor produselor agricole.

Preţul cerealelor ar putea creşte (faţă de 2008-2009) cu 15% iar al uleiurilor vegetale cu 40%.

Accentul tot mai mare pe care unele guverne îl acordă agriculturii îi dau acesteia un trend crescător (an 2019): Brazilia +40%, China +26%, India +21%, Australia +17%, USA şi Canada +15%, Ucraina +29% şi Rusia +26%. Pentru UE-27 este prognozată o creştere de până la +4%, iar la creşterea valorică sunt depăşite decât evoluţiile africane.

Nici nu trebuie să ne întrebăm care va fi ponderea agriculturii româneşti în această creştere nesemnificativă.

Dacă media creşterii europene va fi doar de 4%, la câtă importanţă acordăm noi agriculturii, este o certitudine că ne vom prăpădi în câţiva ani! Cu Ponta şi Antonescu în opoziţie, cu Boc şi triada BVB la putere, România nu mai are nici o perspectivă.

Trebuie doar să aşteptăm (lucru pe care l-am făcut întotdeauna f. bine) şi vom da cu fundul de pământ.