Angajarea răspunderii guvernului pe legile austerităţii (reducerea pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25%), nu putea rămâne fără o reacţie din partea opoziţiei.
Aşa a apărut moţiunea de cenzură intitulată Opriţi genocidul social.
Moţiunea ce se întinde pe..17 pagini, are o anumită notă de decenţă, lipsită fiind de flegmatismul politic atât de frecvent întâlnit în materiale venite din acceeaşi direcţie. Încerc, din tribună, o analiză sintetică, fără să mă amestec în meciul (politic) din teren, mai mult decât o face orice alt spectator. Analizele şi cifrele din material pot fi corecte, însă generalul nu înseamnă nimic faţă de cei (poate) 10-20% din afectaţi care nu au nici cea mai mică şansă de supravieţuire.
Sentimentul de afecţiune al iniţiatorilor faţă de victimele sociale nu poate fi perceput ca fiind real şi din cauza poziţiei (vezi averile politicienilor) sociale a acestora. Într-o ţară în care nu se produce mai nimic, îmbogăţirea unora se face numai prin sărăcirea celorlalţi. Pe căi mai mult sau mai puţin legale.
Cine stabileşte soluţia corectă, este problema care-i frământă pe iniţiatori.
Măsurile, rele sau bune, se iau de către executiv, se impun în Parlament şi se validează (înafara sondajelor de opinie) abia la alegeri.
Sigur, criza putea fi gestionată şi prin aportul tuturor partidelor şi a partenerilor sociali însă, ptr. aceasta, fiecare ar fi trebuit să-şi asume partea lui de vină. Aruncând mereu blana pisicii dintr-o curte în alta (în percepţia spectatorului), este confirmtă implicarea conştientă a tuturor (celor din terenul politic!) în acţiuni care ne-au afundat tot mai mult în mocirlă.
De asumat însă nimeni nu-şi asumă aceste acţiuni politice, urmărindu-se probabil formula urma scapă turma!
A cunoscut poporul lista celor care au luat credite măsluite de la BANCOREX (bancă de stat), a celor care ''au stins'' creanţele externe ale statului după revoluţie, a contractului de vânzare a Petrom-ului, a băncilor şi a celorlate privatizări cu cântec, a contractului cu Bechtel-ul, a suveicii energiei (care şi astăzi funcţionează), a modului de acordare (nivel redevenţe, situaţia plăţilor, etc) a marilor concesiuni din agricultură? Ştie poporul câte procese a pierdut cu zâmbetul pe buze statul în favoarea clientelei politice?
Alternanţa la guvernare (componentă de bază a democraţiei) trebuia să amelioreze politicile economice şi sociale, şi să elimine factorii perturbatori sistemului.
La noi sistemul a reuşit să se adapteze creând o reţea de căpuşe la care organismul (social) nu mai rezistă. Şi se prăbuşeşte. Un subiect indispensabil ''democraţiei'' nostre este dictatura. Ea este specifică fiecărui partid politic. Nu aş vrea să intru în detaliile unor astfel de subiecte (am prea multe exemple concrete), însă nici un partid politic românesc nu a fost ocolit de sindromul moştenit din tulpina (totalitarist-comunistă) din care a provenit.
Se vorbeşte în moţiune despre dictatura cu repetiţie care ar fi generat criza economică, socială, politică şi morală, despre cancerul bugetar care este indentificat în clientela portocalie.
Mă gândesc la versetul din Biblie care spune: cel care eşti fără de păcat, ridică primul piatra!
Şi au ridicat prea mulţi piatra! Chiar or fi fiind fără de păcat? Cine mai poate să-i creadă pe cei care au deja semnul fiarei adânc încrustat pe frunte?// Normal şi de bun simţ, guvernul ar trebui să cadă. Boc este prea mic pentru un război atât de mare.
La noi, băieţii cei mari, de încredere, umblau cu vacile la păscut, doar cei mici mergeau cu gâştele.
Şi totuşi Boc şi-a făcut numărul.
Sigur că putea fi şi o variantă ceva mai ameliorată, dar... Acum, cu 2-3 remanieri, după căderea moţiunii, vor trebui aplicate măsurile convenite cu FMI.
Orice parlamentar ştie că îşi crează mari probleme votând împotriva moţiunii. Şi totuşi nu există alternativă la vedere.
Opoziţia nu are nici măcar o schiţă de program (vezi paginile web ale partidelor din opoziţie) iar titularii (prezumptivi) de portofolii nu cântăresc la capitolul semne de întrebare, mai puţin decât oricare din portocalii.
Vor să dărâme guvernul dar nu oferă nici soluţii, nici echipe credibile.
Verdictul este predictibil.
Dacă există riscul ca unii deputaţi ai puterii (cu nemulţumirile lor) să voteze moţiunea, cu mare probabilitate aparatul opoziţiei, total nepregătit ptr. a prelua administrarea ţării, va determina un vot la limită în favoarea lui Boc.///O prestigioasă instituţie de la noi, a dat publicităţii nişte analize în legătură cu evaziunea din România, care s-ar ridica la peste 15 miliarde euro, din care, mai mult de 4 miliarde reprezintă fraudarea plăţilor TVA la achiziţiile intracomunitare. Şi ministrul agriculturii stabileşte evaziunea din agricultură la 4-5 miliarde euro (la care se mai adaugă un mld.euro de la evaziunea cu ţigări). În rest ministrul mai apare în public doar când ne spune că nu sunt bani, că nu se poate, etc.
Şi în naivitatea noastră totală, cu o agricultură destructurată, fără nici o perspectivă conturată, ne freacă grija celor patru întrebări pentru politicile comunitare de după 2013!
Ca şi pe francezi, nemţi sau englezi, care ştiu unde sunt (ca nivel de dezvoltare) şi ştiu ce vor. Într-un sondaj (ziare.com) ministrul agriculturii este pe locul 5 în ordinea remaniabililor.
Nici nu-mi vine să mă gândesc ce loc (fruntaş desigur) ar ocupa la remanieri, dacă ponderea agricultorilor utilizatori de internet ar fi mai mare!/// Pe un cal negru, înregistrat: pur sânge, în valoare de 125.000 euro, interlopul Nuţu Cămătaru (Ion Balint) a ieşit (după şase ani) călare din închisoarea Jilava.
Oricum am privi lucrurile, aceasta este imaginea adevărată a României! Pace şi bucurii!
