944/ OCTOMBRIE 2008
Scrisoare deschisa
C ă t r e ,
- ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ
- Dlui. EMIL BOC – preşedintele PD-L
- Dlui. MIRCEA GEOANĂ – preşedintele PSD
- Agenţii de presă
Vă rugăm să luaţi act de preocuparea noastră privitor la formarea unui guvern stabil, cu o puternică reprezentativitate şi susţinere parlamentară, capabil să facă faţă instabilităţii financiare şi economice ce ameninţă România.
Intervenţia noastră are în vedere faptul că reprezentăm un important segment al economiei româneşti, segment care prin impozitele şi taxele achitate contribuie la consolidarea bugetului naţional.
Privind retroactiv, instalarea guvernelor anterioare evidenţiază faptul că structura ministerială, a agenţilor de tip guvernamental, a altor entităţi de reglementare şi control a suferit modificări atât în ceea ce priveşte atribuţiunile cât şi a titulaturii (denumirii) acestora. Cu titlu de exemplu reamintim faptul că din denumirea Ministerul de Interne s-a transformat în Ministerul Afacerilor Interne, ulterior în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Fie şi numai aceste schimbări, au dus la suplimentarea cheltuielilor bugetare cu sume considerabile, cheltuieli generate de schimbarea plăcuţelor cu denumiri, ştampilelor, tipizatelor, legitimaţiilor, siglelor, documentelor interne etc.
Înţelegem desigur preocuparea echipelor guvernamentale în succesiunea lor, de a eficientiza sistemul administraţiei publice, a puterii executive în ansamblul său. Nu putem fi însă de acord cu desele schimbări ale denumirilor, capabile să producă confuzie în rândul opiniei publice, dar mai ales generatoare de mari cheltuieli inutile.
Intervenţia noastră are în vedere aspectul practic conform căruia cheltuielile ineficiente conduc la o presiune asupra contribuabilului, întreprinderile mici şi mijlocii sunt un segment important reprezentat de noi manifestând o serioasă pereocupare pe această linie.
Ne propunem să realizăm o analiză asupra cheltuielilor generate bugetului diverselor ministere, agenţii, alte entităţi, de schimbările intervenite, fie şi numai în denumirea acestora.
Vă rugăm să aveţi în vedere opinia noastră şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin.
Cu stimă,
Gheorghe NAGHIU – Presedinte,







