CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
Art.1.
(1) PATRONATUL ROMÂN, denumit în continuare cu sigla PR, este o organizaţie patronală de tip confederativ, apolitică, neguvernamentală şi independentă, care s-a constituit pe baza consimţământului liber exprimat de către membrii săi fondatori în Actul consitutiv adoptat
(2) PR se constituie ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvenului nr. 26/ 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr.39 din 31 ianuarie 2000, emitent guvernul, modificată în 2003 şi Legea 356/2001 - Legea Patronatelor.
(3) Denumirea completă a PATRONATULUI ROMÂN (PR) se menţionează în toate actele şi înscrisurile sale.
(4) Această denumire va fi respectată în toate documentele, anunţurile şi in relaţiile cu alte instituţii din ţară şi străinătate.
(5) În continuare, în text, se va folosi PATRONATUL ROMÂN (PR ).
Art.11. În cuprinsul STATUTULUI, sigla FPR se înlocuieşte cu sigla PR, sintagma FEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN se înlocuieşte cu sintagma PATRONATUL ROMÂN iar termenul “federaţie” se înlocuieşte cu sintagma organizaţie patronală.
Art.2. PR se constituie pe o durată de timp nederminată.
Art.3.
(1) Sediul central al PR este în municipiul Bucureşti, sector 2, strada Luigi GALVANI nr. 17-19.
(2) Sediul central al PR poate fi schimbat, în funcţie de necesităţi, prin hotărârea Colegiului Director, PR putând desfăşura diverse activităţi în mai multe sedii (imobile), în funcţie de natura şi amploarea lor.
(3) Se stabileşte ca sediu secundar la adresa : Piaţa Rosetti nr.4, etaj 6, camerele 607 – 611, sector 2, Bucureşti.
Art.4. PR poate să înfiinţeze filiale şi agenţii în alte localităţi din ţară, precum şi reprezentanţe în străinătate, pe baza legislaţiei interne şi internaţionale şi a Statutului propriu.
Art.5. PR poate să fondeze, să adere şi să se afilieze la organizaţii interne şi internaţionale şi să stabilească relaţii directe cu alte organizaţii din ţară şi din străinătate în condiţiile legii şi ale prevederilor prezentului Statut.
Art.6.
(a) PR are emblemă, drapel, insignă, siglă, sigiliu sec, ştampile, tipizate şi alte insemne proprii care pot fi folosite şi modificate în baza hotărârilor emise de Colegiul Director, cu respectarea prevederilor legale;
(b) PR emite, în numele său, diplome de excelentă sau comemorative, instituie medalii, ordine proprii pe care le oferă cu diferite ocazii.
CAPITOLUL II - SCOP SI OBIECTIVE
Art.7. Scopul PR îl constituie susţinerea, promovarea, reprezentarea şi apărarea intereselor şi drepturilor patronilor, a asociaţiilor patronale şi a liber profesioniştilor care desfăşoară activităţi economice autorizate.
Art.8. Obiectivele principale ale PR sunt :
a1 ) crearea unui departament de monitorizare şi responsabilizare civică a cheltuirii fondurilor publice, având ca :
- Scop şi obiective :
a11. ) Monitorizarea politicilor macroeconomice cu impact asupra cheltuirii fondurilor publice, a modului în care sunt realizate şi gestionate fondurile create din taxe, impozite, privatizări,
finanţări interne şi externe pe programe şi proiecte pentru realizarea investiţiilor de mare interes prin licitaţii sau încredinţări.
a12.) Întocmirea de studii de impact privind efectele politicilor macroeconomice asupra diverselor sectoare ale economiei româneşti, cu precădere sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, motorul dezvoltării economiei româneşti;
a13.) Analizarea:
- Ø riscurilor bugetare („budgetary risk analysis”) care pot influenţa negativ dinamica anumitor cheltuieli din fondurile publice, cu precădere a cheltuielilor îndreptate către sectoarele cu impact social semnificativ;
- Ø politicilor, pârghiilor legislative şi a altor instrumente specifice care influenţează dinamica cheltuielilor publice;
- Ø scenariilor posibile privind dinamica viitoare a cheltuirii fondurilor publice, cu efectuarea de previziuni în legătură cu o serie de factori economico-sociali ce pot influenţa evoluţiile economice viitoare ale economiei româneşti;
a14.) Publicarea de rapoarte periodice privind evoluţiile comparative ale economiilor din Uniunea Europeană şi România, însoţite de propuneri de politici, pârghii legislative şi alte instrumente specifice pentru atenuarea decalajelor care există între performanţele economiei româneşti şi cele din Uniunea Europeană.
a15.) Monitorizarea:
- regimului şi dinamicii cheltuielilor bugetului general consolidat;
- regimului şi dinamicii cheltuielilor bugetare pe următoarele componente: Bugetul de stat şi Bugetul asigurărilor sociale de stat;
- Ø politicilor de alocare a fondurilor publice cu caracter social pe principalele lor componente: Fondul de pensii, Fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate şi Fondul asigurărilor de şomaj;
- Ø dinamicii deficitului bugetar, a datoriei publice şi a împrumutului guvernamental;
- Ø dinamicii alocării fondurilor publice pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;
- Ø schimbărilor componentelor bugetare în ceea ce priveşte structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
- Ø impactul politicilor macroeconomice asupra dinamicii cheltuielilor din fondurile publice pe următoarele componente: fiscală, a veniturilor, monetară şi a cursului de schimb, comercială.
a16.) Analizarea:
- Ø impactului real pe care politicile, pârghiile legislative şi alte instrumente specifice măsurilor de sprijinire a sectorului IMM l-au avut asupra acestuia;
- Ø facilităţilor privind accesul la finanţare a IMM şi propunerea de măsuri de îmbunătăţire a acestora;
- Ø opţiunilor de cheltuire a fondurilor publice, punctelor tari şi a punctelor slabe ale diverselor decizii de cheltuire a fondurilor publice;
- Ø scenariilor posibile („scenario analysis”) privind evoluţiile bugetare probabile pe termen mediu şi a impactului pe care acestea le pot avea asupra dinamicii cheltuirii fondurilor publice;
- Ø politicilor, pârghiilor legislative şi strategiilor guvernamentale privind cheltuielile şi veniturile bugetare, pe următoarele componente : Politicile de taxe şi impozite şi Politica cheltuielilor publice;
a17.) Întocmirea unor rapoarte periodice de analiză :
- Ø a politicilor macroeconomice în domeniul finanţelor publice;
- Ø a politicilor macroeconomice cu impact asupra dinamicii cheltuielilor din fondurile publice;
- Ø a stadiului evoluţiilor macroeconomice din economia românească;
- Ø a riscurilor bugetare („budgetary risk analysis”) cu propuneri de măsuri de atenuare a acestora;
- Ø comparativă a dinamicii cheltuirii fondurilor publice în ţări ale Uniunii Europene şi România;
- comparativă a evoluţiilor macroeconomice în ţări ale Uniunii Europene şi România;
a18.) ţinerea evidenţei agenţilor economici cu abateri de la normele de conduită în afaceri.
a2) crearea unui departament de monitorizare şi responsabilizare civică a strategiei naţionale privind realizarea unei protecţii a consumatorilor în România, asemănătoare cu cea existentă în statele membre ale Uniunii Europene, având ca :
scop şi obiective :
a2.1) monitorizarea politicilor de respectare şi implementare a directivelor de impact în domeniul protecţiei mediului înconjurător, consumatorilor privind prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează mediului, vieţii, sănătăţii, securităţii sau intereselor economice ale populaţiei;
a2.2) monitorizarea realizării efective a unui real şi înalt nivel de protecţie, aplicării efective a legislaţiei în domeniul protecţiei şi întărirea activităţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor;
a2.3) evaluarea efectelor pe piaţă a sistemelor de supraveghere a respectării normelor de mediu şi de calitate a produselor şi serviciilor destinate consumatorilor;
a2.4) dezvoltarea unui rol activ, sistematic, în realizarea unor politici de protecţie a mediului şi a consumatorilor.
activităţi specifice :
a2.5) acţiuni concrete de încurajare şi sprijinire a politicilor de protecţie a mediului şi a consumatorilor, riguros şi bine organizate de prevenire si insoţire a reprezentanţilor cărora le revin atribuţii în domemiul protecţiei acestora.
a2.6) acţiuni concrete de colaborare, insoţire şi intervenţie ale PR prin parteneriat cu organismele competente în domeniu ale statului în vederea ridicării standardelor de calitate a mediului înconjurător, a protecţiei consumatorilor serviciilor şi produselor pe piaţa din România.
a.) crearea unui parteneriat real cu autorităţile publice, în scopul asigurării unui climat favorabil de afaceri, bazat pe libera concurenţă, respectarea legii şi echilibru social;
b.) realizarea dialogului social cu sindicatele şi autorităţile publice;
c.) informarea şi sesizarea factorilor de decizie din administraţie cu privire la toate aspectele semnalate de către membrii organizaţiei patronale în scopul adoptării unor măsuri de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi economic, ori de remediere a deficienţelor ivite;
d.) facilitarea accesului membrilor săi la resursele publice şi private;
e.) formularea de propuneri cu caracter legislativ în domeniile de interes ale membrilor săi;
f.) asigurarea accesului membrilor săi la serviciile de consultanţă juridică şi managerială;
g.) înfiinţarea unor structuri şi organizaţii proprii sau în colaborare cu alte persoane fizice şi juridice ca instrumente operaţionale pentru realizarea scopului propus.
Art.9. (1) În vederea atingerii scopului şi obiectivelor propuse, PR va realiza toate activităţile pe care le va considera necesare.
(2) Activităţile PR se vor realiza atât în structurile proprii, cât şi în cooperare cu alte persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate. În cadrul PR vor putea fi infiinţate structuri specifice ca : centre multifuncţionale, centre de formare profesională, centre de informare şi documentare, biblioteci etc.
(3) Pentru realizarea activităţilor sale, PR poate angaja personal salariat şi poate încheia convenţii de colaborare şi contracte de execuţie şi de achiziţie de bunuri şi servicii cu persoane fizice sau juridice, potrivit necesităţilor şi în conformitate cu dispoziţiile legale.
(4) Pentru funcţionarea sa normală, PR poate adopta reglementări proprii în condiţiile legii şi ale prezentului Statut.
(5) PR poate înfiinţa şi administra, unităti de cultură, învăţământ şi cercetare în domeniul activităţii patronale, centre de formare profesională, unităţi economico-sociale, comerciale, precum şi bancă proprie pentru operaţiuni financiare în lei şi în valută + pregătire profesională.
(6) PR acordă ajutor şi credit mutual membrilor sai.
(7) PR editează şi tipăreşte publicaţii proprii.
(8) PATRONATUL ROMÂN (PR) – editează şi acordă în baza criteriilor stricte şi a procedurilor stabilite de Colegiul Director “CERTIFICATE DE ONORABILITATE” membrilor săi.
CAPITOLUL III - CALITATEA DE MEMBRU
Art.10.(1) Membrii PR pot fi : membrii fondatori, membrii asociaţi, membrii colaboratori şi membrii onorifici.
(2) Calitatea de membru este liberă, neobligatorie.
(3) Nu pot fi membri : sindicatele sau oragnizaţiile muncitoreşti.
Art.11. (1) Membrii fondatori sunt persoanele care au iniţiat constituirea PR şi au consimţit să contribuie dezinteresat prin bani, cunoştinţele şi aportul lor în muncă la înfiinţarea acestuia.
(2) Pot fi cooptaţi ca membrii fondatori, pe baza hotărârii CONSILIULUI NAŢIONAL şi alte persoane juridice, la recomandarea COLEGIULUI DIRECTOR.
(3) Primirea de noi membrii fondatori prin porcedura de cooptare nu implică modificarea Actului Constitutiv al PR.
(4) Pierderea calităţii de membru fondator poate avea loc prin renunţarea din proprie iniţiativă, deces sau prin interdicţie legală.
(5) Pierderea calităţii de membru fondator se constată de către Colegiul Director, iar decizia acestuia poate fi contestată în Consiliul Naţional, a cărui hotărâre este definitivă.
Art.12. (1) Membrii asociaţi pot fi persoanele juridice care aderă la realizarea scopului şi obiectivelor PR, sprijină efectiv activitatea şi interesele acestuia şi sunt în totalitate de acord cu prevederile prezentului Statut.
(2) Calitatea de membru asociat este atribuită sau retrasă de către preşedintele PR pe baza deciziei Colegiului Director, decizia nu poate fi contestată de către persoana vizată.
Art.131. (1) Membrii colaboratori ai PR pot fi persoanele juridice (entităţile de tip asociativ – structurile asociative ale oamenilor de afaceri, asociaţiile profesionale – instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, alte organizaţii neguvernamentale naţionale sau internaţionale), sau fizice, care au o contribuţie deosebită în domeniile de interes ale PR sau care, prin activitatea lor, sprijină realizarea scopurilor acesteia, contribuind din punct de vedere financiar, moral sau funcţional la realizarea obiectivelor sale.
(2) Calitatea de membru colaborator al PR se dobândeşte în baza adeziunii persoanei juridice, din categoriile enumerate la alineatul precedent, cu aprobarea Preşedintelui PR.
(3) Calitatea de membru colaborator se retrage numai de Preşedintele PR. Hotărârea de retragere a calităţii de membru colaborator nu poate fi contestată de persoana vizată.
Art.13. (1) Membrii onorifici pot fi persoanele juridice române sau străine care, prin activitatea lor, sprijină interesele PR.
(2) Calitatea de membru onorific este conferită de Consiliul Naţional, unor persoane de notorietate şi cu preocupări deosebite în diverse domenii de activitate.
(3) Calitatea de membru onorific se retrage de Consiliul Naţional la propunerea Colegiului Director. Hotărârea de retragere a calităţii de membru onorific nu poate fi contestată de către persoana vizată.
CAPITOLUL IV - DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR
Art.14. (1) Membrii fondatori şi membrii asociaţi ai PR au următoarele drepturi:
a) să ia parte la lucrările Consiliului Naţional
b) să participe la dialogul social
c) să beneficieze de serviciile PR în condiţii preferenţiale
d) să fie informaţi, consultaţi şi să participe la procesul de luare a deciziei (numai dacă au plătit taxa de membru)
(2) Membrii fondatori şi membrii asociaţi pot participa atât la şedintele Consiliului Naţional cât şi la cele ale Forumului, să propună, să aleagă şi să fie aleşi în orice funcţie din PR
(3) Membrii fondatori pot participa la şedinţele Colegiului Director al PR şi au drept de vot consultativ.
Art.15. Membrii PR au următoarele obligaţii :
a) să respecte statutul şi hotărârile organelor de conducere ale PR
b) să participe la programul de activităţi organizat de PR
c) să promoveze, să susţină, să reprezinte şi să apere prin acţiunile lor interesele PR
d) să plătească taxa de membru şi să participe la activităţi
CAPITOLUL V – ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PR
Art. 16. A - ORGANIZAREA PR
a ) Structura organizatorică teritorială şi centrală a PR va fi proporţional repartizată pe tot teritoriul României, în 8(opt) CONFEDERAŢII REGIONALE astfel:
(1) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN - regiunea BUCUREŞTI şi ILFOV încorporează organizaţiile patronale ale PR din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov
(2) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de NORD EST încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui.
(3) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de NORD VEST încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud.
(4) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de VEST încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin.
(5) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea CENTRALĂ încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Alba, Mureş, Harghita, Sibiu, Braşov, Covasna.
(6) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de SUD-SUD-EST încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa.
(7) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de SUD încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu.
(8) CONFEDERAŢIA PATRONATUL ROMÂN – regiunea de SUD-SUD-VEST încorporează organizaţiile patronale ale PR din judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt.
b) Fiecare regiune este monitorizată de un Responsabil de zonă, desemnat de Preşedintele PATRONATULUI ROMÂN şi validat de Colegiul Director
c) Toate organizaţiile patronale membre ale PR , în relaţiile cu sindicatele şi autorităţile publice beneficiază de reprezentativitatea la nivel naţional şi pe ramuri recunoscută prin Hotărârile judecătoreşti : nr. 23 pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2005 şi 26.01.2006, rămase definitive şi irevocabile.
d) Preşedinţii organizaţiilor patronale cu personalitate juridică sunt de drept vicepreşedinţi ai PR cu drepturi depline în
CONSILIUL NAŢIONAL, iar preşedinţii filialelor fără personalitate juridică sunt membrii în CN.
e) În cadrul PR functionează următoarele departamente:
1. Departamentul de Pază, protecţie şi securitatea informaţiei.
2. Departamentul de Relaţii internaţionale.
3. Departamentul : Afaceri / Relaţii / Contacte cu oameni de afaceri din ţară şi străinătate. Consulting.
4. Departamentul : Comunicaţii şi tehnologia informaţiei.
5. Departamentul : Consultanţă tehnico – economică şi evaluare.
6. Departamentul : Formare profesională continuă, recalificare, reconversie.
7. Departamentul : Integrare europeană. AQ-uis comunitar.
8. Departamentul : Asistenţă şi informaţii Juridice.
9. Departamentul : Managementul calităţii şi al mediului.
10. Departamentul : Finanţări, Programe, Credite, Investiţii, Importuri.
11. Departamentul : Proprietăţi mobiliare, imobiliare şi cadastru.
12. Departamentul : Transporturi.
13. Departamentul : Turism
14. Departamentul de monitorizare şi responsabilizare civică a cheltuirii fondurilor publice.
15. Departamentul de monitorizare şi responsabilizare civică a strategiei naţionale privind realizarea unei protecţii a mediului înconjurător şi a consumatorilor din România.
16. Departamentul : Urmărirea şi monitorizarea standardelor europene de calitate a produselor şi serviciilor.
B - CONDUCEREA PR
a) FORUMUL NAŢIONAL
b) PREŞEDINTE
c) CONSILIUL NAŢIONAL
d) COLEGIUL DIRECTOR
e) CENZORI
FORUMUL NAŢIONAL ( FN )
Art.17¹ (1) FORUMUL NAŢIONAL(FN) este organul suprem de conducere a PR.
(2) FN alege Preşedintele PR care este propus de Colegiul Director.
FORUMUL NAŢIONAL a ales şi validat Preşedintele PATRONATULUI ROMÂN pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.
(3) Validează 2 (doi) primvicepreşedinţi ai PR – locţiitorii de drept ai preşedintelui, pe o perioada de 5 (cinci), care sunt numiţi sau revocaţi de acesta.
(4) Au drept de vot toţi preşedinţii de organizaţii patronale sau reprezentanţii acestora care au calitatea de membri ai PR, 3(trei) membri ai CD desemnaţi ca reprezentanţii săi de acesta şi primvicepreşedinţii PR.
(5) Ratifică modificările şi/sau completările aduse Actului Constitutiv sau Statutului între două FORUMURI consecutive.
(6) Aprobă strategia PR pentru durata dintre două Forumuri.
(7) Acordă, ratifică sau retrage titlul de preşedinte de onoare al PR la propunerea preşedintelui PR.
(8) Îndeplineşte orice alte atribuţii care nu vin în contradicţie cu statutul său, şi/sau legilor în vigoare.
Art. 17² (1) FORUMURILE NAŢIONALE pot fi ordinare sau extraordinare.
(2) FORUMUL NAŢIONAL se convoacă cu cel puţin 60 zile înainte de către Colegiul Director, prin anunţuri publicate în cel puţin 4 (patru) din ziarele cu difuzare în întreaga ţară şi prin corespondenţa cu aviz de primire sau prin fax. Convocarea va cuprinde data ţinerii FORUMULUI NAŢIONAL, ordinea de zi, locul unde se ţin lucrările şi normele de reprezentare stabilite de o comisie centrală.
(3) Comisia centrală este numită special pentru acest eveniment şi numai pe durata acestui eveniment de către Colegiul Director al PR
(4) Delegaţii desemnaţi de organizaţiile patronale şi filiale, pe baza normelor de reprezentare stabilite de comisia centrală şi care se comunică acesteia, prin corespondenţă sau fax, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării lucrărilor FORUMULUI NAŢIONAL, pot trimite votul lor prin corespondenţă electronică, prin corespondenţă cu aviz de primire sau fax, numai dacă sunt de acord cu hotărârile ce se vor lua in timpul dezbaterilor FORUMULUI NAŢIONAL.
De asemenea, se consideră a fi de acord cu hotărârile ce se vor lua în timpul dezbaterilor FORUMULUI NAŢIONAL lipsa unui răspuns scris. Pentru a vota negativ TREBUIE SĂ FIE PREZENŢI LA LUCRĂRILE FORUMULUI NAŢIONAL pentru care au primit mandatele de participanţi prin reprezentare.
(5) FORUMUL NAŢIONAL ordinar se convoacă o dată la 5 (cinci) ani.
(6) FORUMUL NAŢIONAL extraordinar se convoacă ori de câte ori este nevoie, la propunerea preşedintelui PR sau a Colegiului Director.
FORUMUL NAŢIONAL extraordinar se convoacă cu ocazii festive sau în caz de vacanţa funcţiei de preşedinte, în maxim 6 (şase) luni de la vacantarea acesteia prin promovare politică, demisie, retragere, incompatibilitate ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau imposibilitate datorată stării sănătaţii.
(7) Desfăşurarea şedinţelor FORUMULUI NAŢIONAL se consemnază în Procese Verbale prin grija Comisiilor centrale numite special pentru aceste evenimente conform Art. 17² (3) din prezentul statut şi semnate de preşedintele PR şi de secretarul tehnic al CD şi CN al PR.
Art.17³ (1) FORUMUL NAŢIONAL este legal constituit dacă numărul delegaţilor prezenţi plus voturile transmise prin corespondenţa electronică, prin corespondenţa cu aviz de primire sau fax, constituie o majoritate de 2/3 din cvorumul stabilit prin reprezentare dintre membrii săi. Hotărârile se iau cu majoritate absolută de 1/2 + 1 din totalitatea voturilor exprimate în scris şi de delegaţii prezenţi în sală. La FORUMUL NAŢIONAL pot participa numai în calitate de invitaţi fără drept de vot, membrii onorifici şi asociaţi.
PREŞEDINTELE PATRONATULUI ROMÂN
Art. 174. (1) Preşedintele PR are următoarele atribuţii:
a) Coordonează întreaga activitate a PR şi urmăreşte îndeplinirea hotărârilor şi amendamentelor Forumului Naţional, Consiliului Naţional şi Colegiului Director.
b) Reprezintă PR în relaţiile interne şi internaţionale şi îl angajează prin semnătura sa în faţa persoanelor fizice şi juridice din ţară şi străinătate.
c) Încheie sau denunţă, după caz, contractele de muncă pentru personalul salariat şi convenţiile de colaborare cu persoanele fizice în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
d) Încheie sau denunţă contractele de colaborare şi de achiziţie de bunuri şi servicii cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.
e) Supune spre ratificare Forumului Naţional modificările şi / sau completările aduse Actului Constitutiv sau Statutului între două FORUMURI consecutive.
f) Stabileşte şi prezintă strategia PR pentru durata dintre două Forumuri.
g) Stabileşte data desfăşurării Forumului Naţional.
h) Răspunde în faţa Forumului Naţional pentru acţiunile sale.
i) Propune acordarea, ratificarea sau retragerea titlului de preşedinte de onoare al PR;
j) Înmânează cu diferite ocazii, în numele PR certificate de onorabilitate, diplome de excelenţă sau comemorative, medalii, ordine proprii.
k) Nominalizează pe cei 2(doi) primvicepreşedinţi ai PR şi-i supune spre validare Forumului National.
l) Îndeplineşte orice alte atribuţii care nu vin în contradicţie cu statutul său, al PR şi / sau legilor în vigoare.
m) Numeşte şi revocă reprezentanţii PR în Comisiile de Dialog Social la nivel central şi teritorial cu validarea Colegiului Director.
n) Numeşte şi revocă pe secretarul general şi directorul general, cu validarea Colegiului Director şi le stabileşte salariile.
(2) In activitatea sa, preşedintele PR poate emite ordine.
(3) Preşedintele PR este ales de către FORUMUL NAŢIONAL pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea realegerii.
Art.175. (1) PREŞEDINTELE îl poate desemna pe unul din cei 2(doi) PRIMVICEPREŞEDINŢI ai PR pentru a-i prelua din atribuţiunile sale.
(2) În absenţa PREŞEDINTELUI, PRIMVICEPREŞEDINTELE desemnat, preia de drept toate atribuţiunile acestuia.
CONSILIUL NAŢIONAL ( CN )
Art.17. (1) Organul de conducere al PR între 2 (două) FORUMURI NAŢIONALE este CONSILIUL NAŢIONAL.
(11) Preşedintele PR este şi Preşedintele CN.
(2) CONSILIUL NAŢIONAL are următoarele atribuţiuni:
a) modifică şi / sau completează Actul Constitutiv şi Statutul;
b) aprobă strategia pe durata mandatului Colegiului Director şi programul anual de activităţi pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor generale cuprinse în strategie;
c) alege şi revocă membrii Colegiului Director;
d) alege şi revocă cenzorii la propunerea preşedintelui Colegiului Director;
e) stabileşte remuneraţia pentru cenzor;
f) aprobă raportul anual de activitate al Colegiului Director;
g) validează hotărârile adoptate de Colegiul Director intre 2 (două) şedinţe consecutive ale CONSILIULUI NAŢIONAL;
h) aprobă raportul cenzorului;
i) aprobă execuţia bugetului de venituri şi cheltuieliş şi bilanţul contabil anual;
j) aprobă descărcarea de gestiune a Colegiului Director pe anul precedent pe baza avizului conţinut în mod explicit în raportul cenzorului;
k) aprobă fuziunea sau dizolvarea şi lichidarea PR şi stabileşte destinaţia bunurilor rămase după lichidare, la propunerea Colegiului Director;
l) aprobă cuantumul cotizaţiei anuale a membrilor PR şi a taxei de înscriere, la propunerea Colegiului Director.
m) deleagă Colegiul Director sau alte structuri, pe care le înfiinţează în acest scop, să îndeplinească unele dintre atribuţiile sale să execute anumite activităţi;
n) validează înfiinţarea sau desfiinţarea de filiale şi agenţii în ţară sau de reprezentanţe în străinătate;
o) validează fondarea de şi aderarea sau afilierea la alte organizaţii din ţară şi străinătate;
p) hotărăşte cu privire la orice problemă pentru care este necesară aprobarea dată de CONSILIUL NAŢIONAL;
q) acordă sau retrage titlul de membru onorific, la propunerea Colegiului Director ;
r) indeplineşte orice alte atribuţii care îi revin de drept prin diverse dispoziţii legale;
s) stabileşte şi aprobă anual strategia PR;
t) stabilirea nivelului cotizaţiilor pe categorii de membri;
(3) La şedinţele CONSILIUL NAŢIONAL, la care se dezbat probleme referitoare la raporturile de muncă ale PR cu angajaţii, pot fi invitaţi reprezentanţii personalului, dar numai pe durata problemelor menţionate.
Art.18 (1) CONSILIUL NAŢIONAL este constituit din:
a) Preşedintele PR.
b) Primvicepreşedinţii, care sunt locţiitorii preşedintelui.
c) Totalitatea preşedintilor de organizaţii patronale din cadrul PR, care au personalitate juridică şi care sunt de drept vicepreşedinţi ai P R si presedintii filialelor f p j care sunt de drept membrii ai C N
d) Colegiul Director.
(1) CONSILIUL NAŢIONAL se convoacă în şedinte care pot fi ordinare sau extraordinare.
(2) CONSILIUL NAŢIONAL se convoacă în şedinţe cu cel puţin 15 zile înainte, prin poştă electronică, prin corespondenţă cu aviz de primire sau prin fax. Convocarea va cuprinde
(3) data ţinerii CONSILIULUI NAŢIONAL, ordinea de zi şi locul unde se ţin lucrările.
Cei convocaţi pot trimite votul lor prin corespondenţă electronică, prin corespondenţă cu aviz de primire sau fax, numai dacă sunt de acord cu hotărârile ce se vor lua în timpul dezbaterilor CONSILIULUI NAŢIONAL. De asemenea, se consideră a fi de acord cu horărârile ce se vor lua în timpul dezbaterilor din CONSILIUL NAŢIONAL lipsa unui răspuns scris. Penrtu a vota negativ trebuie să fie prezenţi la lucrările CONSILIULUI NAŢIONAL pentru care au primit convocarea.
(4) Pentru examinarea si aprobarea bilantului contabil si a contului de profit si pierderi pe anul precedent si pentru stabilirea programului de activitate si a bugetului pe anul in curs
CONSILIUL NATIONAL se convoaca in sedinta ordinara in termen de cel mult trei luni de la incheierea exercitiului economico-financiar.
(5) CONSILIUL NATIONAL se convoaca ori de cate ori este nevoie in sedinte extraordinare, la propunerea Colegiului Director.
(6) CONSILIUL NATIONAL din PR alcătuit conform Art.18 (1) se va extinde permanent cu toţi preşedinţii organizaţiilor patronale ce vor adera la uniune.
Art.19. (1) CONSILIUL NATIONAL este legal constituit daca este prezenta o majoritate de 2/3 din membrii sai. Hotararile se iau cu majoritate absoluta de 1/2 + 1 din totalitatea membrilor săi. La şedinţele CONSILIULUI NAŢIONAL pot participa numai în calitate de invitaţi fără drept de vot, membrii onorifici şi asociaţi.
(2) Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul statutar de participanţi, CONSILIUL NAŢIONAL poate fi
(3) convocat din nou în şedintă, în termen de 7 zile. CONSILIUL poate fi convocat chiar a doua zi, în nici un caz însă în chiar ziua când a fost convocat prima oară. Ambele date pot fi cuprinse pe un singur convocator.
CONSILIUL NAŢIONAL este la a doua convocare legal constituit, indiferent de numărul participanţilor. Hotărârile se iau cu majoritate absolută de 1/2 + 1 din totalitatea participanţilor.
(3) Membrii PR cu personalitate juridică vor fi reprezentaţi la şedinţele CONSILIULUI NAŢIONAL de către PREŞEDINŢII organizaţiilor membre sau în lipsa acestora de către împuterniciţii lor.
Art.20. (1) Şedinţele CONSILIULUI NAŢIONAL sunt prezidate de Preşedintele PR sau, în cazul lipsei acestuia, de către primvicepreşedintele desemnat
(2) Desfăşurarea şedintelor CONSILIULUI NAŢIONAL se consemnează în Procese Verbale printr-o hotărâre a Colegiului Director care numeşte special pentru această activitate o comisie de redactare a Procesului Verbal şi semnate de Preşedintele PR sau Primvicepreşedintele desemnat, după caz şi de secretarul tehnic al CN şi CD al PR.
Art.21. (1) Hotărârile CONSILIULUI NAŢIONAL sunt adoptate prin vot deschis cu excepţia alegerii membrilor Colegiului Director şi a Preşedintelui acestuia care sunt adoptate prin vot secret.
(2) Dacă hotărârile care trebuie adoptate cu majoritate absolută de 1/2 + 1 din numărul total de membri ai CONSILIULUI NAŢIONAL, la prima convocare, sau cu majoritate relativă de 1/2 + 1 din numărul de membrii prezenti la CONSILIUL NAŢIONAL, la a doua convocare, intră in balotaj, votul Preşedintelui PR sau în lipsa acestuia, a Primvicepreşedintelui PR desemnat, este hotărâtor.
(3) Hotărârile adoptate în şedintele CONSILIULUI NAŢIONAL sunt obligatorii pentru toţi membrii PR, indiferent dacă au participat la conferinţele respective sau dacă au votat împotrivă.
(4) Hotărârile adoptate de CONSILIULUI NATIONAL se semnează de Preşedintele PR sau Primvicepreşedintele desemnat,după caz şi se contrasemnează de Secretarul tehnic al CN şi CD ; se publică pe site-ul PR şi se arhivează.
(5) Modificarea şi completarea hotărârilor adoptate se face prin amendamente care urmează acelaşi regim ca şi hotărârile.
Art.22. (1) Fiecare membru al PR, participant la şedintele CONSILIULUI NAŢIONAL, are dreptul la un singur vot deliberativ.
(2) Participarea membrilor fondatori ai PR la şedinţele CONSILIULUI NATIONAL sau şedinţelor Colegiului Director poate avea loc şi prin sisteme multimedia (internet, teleconferinţă etc), corespondenţă sau mandat de reprezentare acordat unui alt membru fondator.
COLEGIUL DIRECTOR
Art.23. (1) COLEGIUL DIRECTOR este organul executiv şi de conducere al PR. El îşi desfăşoară activitatea între 2 (două) şedinţe ale Consiliului Naţional.
(11) Preşedintele PR este şi preşedintele CD. El numeşte şi revocă componenţa CD, cu validarea de catre CN, la primul forum.
(2) COLEGIUL DIRECTOR (CD) este compus din 21 de persoane : preşedinte, primvicepreşedinţi, secretarul general, vicepreşedinţi, membri, consilieri.
(4) Durata mandatului COLEGIULUI DIRECTOR este de 3 (trei) ani.
(5) COLEGIUL DIRECTOR se întruneşte în şedinţe lunare sau ori de câte ori este nevoie, fie la sediul central al PR, fie în orice alt loc indicat în convocare.
(6) COLEGIUL DIRECTOR este convocat de Preşedintele COLEGIULUI DIRECTOR .
(7) COLEGIUL DIRECTOR îşi aprobă propriul său Regulament de Organizare şi Funcţionare.
(8) COLEGIUL DIRECTOR aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al PR.
Art.24. COLEGIUL DIRECTOR are următoarele atribuţii:
a) execută hotărârile şi amendamentele adoptate de Consiliul Naţional;
b) conduce PR între şedintele Consiliului National;
c) prezintă spre aprobarea Consiliului Naţional raportul anual de activitate, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, proiectul
de strategie pe durata unui mandat şi programul anual de activităţi pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor generale cuprinse în strategia aprobată;
d) aprobă propunerile de încheiere de acte juridice de către Preşedintele şi/sau Primvicepreşedintele PR sau, după caz, de către Preşedintele COLEGIULUI DIRECTOR;
e) decide utilizarea resurselor financiare în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de către Consiliul Naţional, la propunerea Preşedintelui COLEGIULUI DIRECTOR;
f) primeşte lunar raportul cenzorilor ;
g1) Numeşte secretarul general al PR, care este invitat permanent al Colegiului Director, la propunerea preşedintelui PR, cu validarea de către CN. Numeşte
g2) directorul general al PR la propunerea preşedintelui PR.
h) aprobă organigrama, politica de personal şi drepturile şi obligaţiile angajaţilor PR;
i) aprobă încheierea contractelor de prestări de servicii pentru activitatea din cadrul PR;
j) decide utilizarea patrimoniului PR, la propunerea Primvicepreşedintelui PR.
k) prezintă spre aprobarea Consiliului Naţional propunerile de acordare, respectiv retragere a titlului de membru onorific;
l) decide privind primirea sau retragerea calităţii de membru asociat;
m) prezintă spre aprobarea Consiliului Naţional propunerile de fuziune sau dizolvare şi lichidare a PR şi de destinaţie a bunurilor rămase după lichidare;
n) decide înfiinţarea sau desfiinţarea de filiale şi agenţii în ţară, de reprezentanţe în străinătate şi de structuri interne la propunerea Primvicepreşedintelui PR;
o) decide fondarea de şi aderarea sau afilierea la organizaţii din ţară şi străinătate, la propunerea Primvicepreşedintelui PR;
p) prezintă spre aprobare Consiliului Naţional propunerile de înfiinţare de noi structuri în cadrul PR, necesare pentru aducerea la îndeplinire a scopului şi obiectivelor sale;
q) decide delegarea îndeplinirii unor atribuţii sau acţiuni, în concordanţă cu scopul şi obiectivele PR, atât de către membri şi aparatul PR, cât şi de către alte persoane fizice sau juridice;
r) decide reglementăile interne ale PR;
s) decide în toate cazurile în care este implicat Colegiul Director şi membrii acestuia;
t) decide cu privire la stema, drapelul, sigla, sigiliul sec, ştampilele şi tipizatele PR;
u) îndeplineşte orice atribuţii care îi revin de drept prin diverse dispoziţii legale;
v) decide pe bază de informaţii corespunzătoare, primite şi prelucrate din timp precum şi pe consultarea membrilor;
x) garantează transparenţă, în special în procesul de luare a deciziei, dar şi în problemele financiare;
z) acordă primul titlu de preşedinte de onoare al PR la propunerea preşedintelui PR.
W1) desfăşurarea şedintelor COLEGIULUI DIRECTOR se consemnează în Procese Verbale semnate de preşedintele PR şi contrasemnate de secretarul tehnic al CD.
W2 ) hotărârile adoptate de COLEGIUL DIRECTOR se aproba si se semnează de Preşedintele PR.
PRIMVICEPREŞEDINTELE PR
Art.27. (1) În absenţa PREŞEDINTELUI PR, PRIMVICEPREŞEDINTELE desemnat preia de drept toate atribuţiunile precizate în scris de acesta.
(2) Coordonează baza de date şi arhiva PR.
(3) Administrează patrimoniul PR.
(4) Îndeplineşte orice alte atribuţii care nu vin în contradicţie cu statutul său, al PR şi/sau legilor în vigoare.
(5) Coordonează întocmirea proiectelor de decizii, pentru acordarea cu diferite ocazii, a diplomelor de excelenţă sau comemorative, medaliilor, ordinelor proprii, inclusiv pentru emblemă, drapel, siglă, sigiliu sec, ştampile, tipizate.
PREŞEDINTELE COLEGIULUI DIRECTOR
Art.27¹. (1) Preşedintele Colegiului Director are următoarele atribuţii:
a) coordonează întreaga activitate PR şi pune în aplicare hotărârile şi amendamentele Consiliului Naţional şi Colegiului Director;
b) supune spre ratificare Consiliului Naţional hotărârile adoptate între două şedinţe ale acestuia de către Colegiul Director;
c) supune spre aprobare Colegiului Director proiecte de hotărâri şi amendamente necesare desfăşurării unei activităţi normale a PR;
d) răspunde în faţa Consiliului Naţional pentru toate acţiunile sale;
e) conduce şedinţele Colegiului Director. În lipsa sa, şedinţele Colegiului Director care au pe ordinea de zi luarea unor hotărâri nu se pot desfăşura;
f) convoacă Consiliul Naţional în şedinţe ordinare sau extraordinare;
g) convoacă Colegiul Director în şedinţe ordinare sau extraordinare;
h) coordonează întocmirea prin specialişti a proiectelor de Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF), de Regulament de Ordine Interioară (ROI) şi de fişe ale posturilor şi le supune spre
aprobare Colegiului Director; dispune modificarea acestora ori de câte ori este necesar;
i) urmăreşte prin personalul de execuţie desemnat pe baza fişelor posturilor, îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către angajaţi;
j) îndeplineşte orice alte atribuţii care nu vin în contradicţie cu statutul său, al Colegiului Director, al Consiliului Naţional, al PR şi/sau legilor în vigoare.
CENZORI. COMISIA DE CENZORI.
Art.28. (1) Cenzorul are următoarele atribuţii :
a) asigură controlul financiar intern;
b) dacă numărul membrilor înscrişi până la data întrunirii ultimei şedinte a Consiliului Naţional este cu mai mult de 100 membrii înscrişi, controlul financiar intern se execută de către o comisie de cenzori;
c) verifică modul în care este administrat partimoniul;
d) la încheierea exerciţiului bugetar anual controlează exactitatea inventarului, a documentelor prezentate de Colegiul Director şi a contului de profit şi pierderi şi prezintă Consiliului Naţional un raport
scris pe baza căruia Colegiul Director poate fi descărcat de gestiune pe anul în curs;
e) convoacă Consiliul Naţional în şedinţă extraordinară dacă acesta nu a fost convocat de Colegiul Director în şedinţă ordinară în termen de 3 (trei) luni de la terminarea exerciţiului bugetar, precum şi celelalte cazuri prevăzute de lege;
f) întocmeşte rapoarte şi le prezintă Consiliului Naţional;
g) poate participa la şedinţele Colegiului Director fără drept de vot;
h) îndeplineşte orice alte atribuţiuni prevăzute de Statut sau stabilite de Consiliul Naţional;
i) comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri. Membrii colegiului director nu pot fi cenzori;
j) regulile generale de organizare şi funcţionare ale comisiei de cenzori se aprobă de Consiliul Naţional. Comisia de cenzori işi poate elabora un Regulament Intern de Funcţionare;
k) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de presedinte si Consiliul Naţional.
CAPITOLUL VI – PATRIMONIUL PR
Art.29. PR dispune de un patrimoniu propriu indivizibil şi netransmisibil care poate fi dezvoltat sau, după caz, redus în conformitate cu interesele şi posibilităţile sale şi cu dispoziţii legale;
Patrimoniul iniţial al PR este de 12.500.000 lei din care:
7.500.000 lei aport în natură, constând în birotică şi mobilier de birou plus
5.000.000 lei lichidităţi.
Art.30. (1) Resursele financiare ale PR provin din:
a) cotizaţii şi taxe de înscriere;
b) donaţiile persoanelor fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate;
c) sponsorizări din partea unor persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate;
d) venituri financiare constând, în principal, din dobânzile la conturile curente şi depozitele financiare ale PR, din diferenţele rezultate în plus la reevaluarea bunurilor aparţinând PR, precum şi alte venituri financiare posibil de obţinut potrivit prevederilor legii;
e) activităţile desfăşurate de PR;
(2) Înstrăinarea de bunuri sau drepturi se face numai cu aprobarea prealabilă a Consiliului Naţional.
Art.31. Resursele financiare ale PR se utilizează pentru:
a) acoperirea cheltuielilor proprii impuse de buna funcţionare a PR, inclusiv a indemnizaţiilor pentru membrii Colegiului Director şi a salariilor angajaţilor;
b) achiziţionarea şi/sau închirierea de bunuri şi servicii necesare funcţionării curente şi de durată a PR, desfăşurării activităţilor acestuia şi promovării imaginii sale;
c) finanţarea de proiecte;
d) plata de taxe şi cotizaţii necesare pentru participarea PR şi a membrilor săi ca membru sau asociat la alte organizaţii din ţară sau din străinătate;
e) finanţarea de premii, burse, participări la congrese şi reuniuni interne sau internaţionale;
f) achiziţonarea de drepturi de autor, know-how şi alte bunuri necorporale.
Art.32. Pentru desfăşurarea activităţii financiare, PR va deschide conturi bancare în lei şi în valută. Filialele pot deschide subconturi bancare.
Art.33. Toate cheltuielile privind achiziţiile de bunuri şi servicii, cu excepţia celor necesare funcţionării curente, vor fi supuse
aprobării sau validării Consiliului Naţional înainte de efectuarea lor sau, după caz, după efectuarea lor.
Art.34. Activitatea financiară se desfăşoară pe baza bilanţului aprobat de Consiliul Naţional şi în conformitate cu dispoziţiile legale.
Art.35. Controlul activităţii financiare şi certficarea bilanţurilor contabile vor fi efectuate de către persoane autorizate, potrivit legii.
CAPITOLUL VII - FUZIUNEA, DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA PR
Art.36. Fuziunea se poate hotărâ numai de către Consiliul Naţional a PR cu votul tuturor membrilor săi; cu această ocazie se va întocmi bilanţul care se depune împreună cu cererea de fuziune.
Art.37. (1) Dizolvarea PATRONATULUI ROMÂN se poate face doar prin hotărârea FORUMULUI NAŢIONAL.
(2) În cazul dizolvării PR, patrimoniul acestuia se împarte cu respectarea prevederilor Statutului şi ale dreptului comun în materie. În termen de 15 zile de la dizolvare, conducătorul PR sau lichidatorii patrimoniului sunt obligaţi să solicite instanţei judecătoreşti competente să facă menţiunea dizolvării. După expirarea termenului de 15 zile orice persoană interesată poate solicita instanţei judecătoreşti competente operarea menţiunii dizolvării.
(3) PR odată dizolvat, Colegiul Director va trece imediat la aplicarea măsurilor prevăzute prin lege pentru lichidare.
(4) Din momentul dizolvării, Colegiul Director nu mai poate întrepinde nici un fel de operaţiune, în caz contrar membrii lui sunt personal sau, după caz, solidar răspunzători pentru operaţiunile întreprinse.
Art.38. In cazul lichidării PR, bunurile aflate în patrimoniul său vor dobândi destinaţia pe care o va hotărâ CONSILIUL NAŢIONAL sau, în caz de neînţelegeri, instanţa competentă.
CAPITOLUL VII –DISPOZIŢII FINALE
Art.39. (1) Litigiile de orice fel apărute între PR şi persoanele fizice sau juridice, române sau străine sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
(2) Litigiile născute din raporturile contractuale dintre PR şi persoanele fizice sau juridice, române sau străine, pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit înţelegerii părţilor.
(3) Litigiile PR ivite în raporturile cu personalul român angajat se rezolvă în conformitate cu legislaţia muncii din România.
Art.40. Prevederile prezentului Statut se completează de drept cu dispoziţiile legale privitoare la asociaţii.
Art.41. (1) Prezentul Statut a fost adoptat la Adunarea Generală de constituire din 14 decembrie 2002 privind Actul Constitutiv al PR şi modificat şi completat de FORUMUL NAŢIONAL din 24 martie 2006.
2) Prezentul Statut s-a redactat în 11 exemplare şi intră în vigoare de la data autentificării sale.
*
* *







