Patronatul Roman

Din ciclul "Adevaruri care dor"

Semnele Universului si politicile anti sociale

 

Plictisită probabil de o prea lungă stagnare într-un repaus relativ, energia universului din vecinătatea noastră, dă semne că va deveni mult mai activă în perioada următoare.

Activitatea solară iese din calmul obişnuit şi transmite, inclusiv către Terra valuri de radiaţii şi câmpuri electromagnetice intense, care ne crează (deocamdată) disconfort şi îngrijorare.

Fenomenele cosmice care generează şi fenomene meteo extreme, ne abat de la subiectele noastre cotidiene: locurile de muncă, nivelul de trai  şi evident discuţiile goale ale politicienilor despre viitor.  Atât cât o mai fi!

Mergând pe scurtătură ajungem, vrem nu vrem, la concluzia că vii fiind, suntem sortiti pieirii.

Chiar şi-n aceste condiţii, este oare logic şi normal să abandonăm toate realizările civilizaţiei aşteptând resemnaţi sfârşitul care va veni cândva?

Semne tot mai clare spun că Universul nu mai este dispus să ne dea încă o infinitate din timpul său!

Sunt convins că civilizaţia va construi multe năzbâtii care să aducă încă o clipă în plus existenţei noastre.

Poate cea mai frumoasă.

Chiar dacă suntem mult mai neânsemnaţi decât firul de nisip într-un univers infinit, momentul acesta poate fi un bun prilej pentru o mai profundă meditaţie asupra lucrurilor. În locul de pe Pământ pe care ne aflăm, riscăm să întreţinem bătălia politică cu miză nulă, până la sfârşitul veacului.

În numele unor pseudodemocraţii locale indivizi care după ce s-au jucat cu  zmee, au vândul varză de la 14 ani sau umblând toată ziua cu frunza-n mână s-au umplut de bani, încercă să ne convingă să renunţăm chiar şi la gândul de a trăi clipa cea frumoasă.

Ei sunt cei care, mandataţi prin sisteme de loc sofisticate de manipulare, doresc să ne consume prezentul şi să ne decidă viitorul.

S-a ajuns până şi la restricţionarea dreptului la viaţă! Universul ne mai păsuieşte, ei nu!

Dispersaţi în toate partidele politice, într-un concubinaj perfect cu sistemul ticăloşit, această căpuşă feroce va fi greu de înlăturat.

Este hotărât poporul acesta să-şi ceară în sfârşit dreptul la existenţă în faţa “tagmei jefuitorilor”?

Se spune despre noi că suntem un popor paşnic, că nu am râvnit la bunul nimănui:

''Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile....'' spunea poetul.

Se pare că am reuşit din moment ce aceleaşi nevoi şi aceeaşi sărăcie ne urmăresc de două mii de ani!

Să fie aceasta o trăsătură care ne determină să acceptăm spiritul de turmă cu capul plecat, ca să nu vedem goliciunea adevărului dezvelit de frunza furată de la firma de transport?

Ni se reproşază că toate răzmerinţele de-a lungul timpului ne-au fost induse de interese dinafară, că am avut singura armată din istoria modernă care dimineaţă se bătea cu aliaţii de aseară.

Ni se demonstrează cu acte-n regulă că cea mai neruşinată asuprire au exercitat-o domnii pământeni, nu străinii, iar cele mai groaznice distrugeri şi prădăciuni nu ne-au fost produse de războaie sau năvăliri barbare ci ni le-am pricinuit singuri în aşa numita perioadă de democraţie de după 1989.

Istoria ne arată (dacă vrem să vedem) că democraţia s-a câştigat peste tot în lume cu mari sacrificii de-a lungul timpului.

Nu au existat niciodată ''lozuri'' câştigătoare. Totul s-a obţinut prin luptă şi sacrificii.

De ce am avut, de prea multe ori, naivitatea să credem că, popor ales fiind, merităm mai mult decât avem: o ţară prea frumoasă!  De care ne batem joc. Fiecare în felul lui.

Cei care s-au perindat la putere prin rapacitatea de a lua şi a distruge restul, iar ceilalţi prin iresponsabilitatea nepăsării.

Percepţia nivelului de viaţă şi a deznădejdii populaţiei este oglindită în sondajele de opinie  care arată opţiunea majorităţii pentru defunctul regim comunist.

Imagine similară cu a sclavilor eliberaţi care preferă să se întoarcă în sclavie!

Trebuie să fii dincolo de limita înţelegerii pentru astfel de opţiuni.

Or mai fi soluţii reale pentru o intrare într-o normalitate europeană?

O analiză prea îndrăzneaţă, încearcă să fundamenteze oportunitatea înfiinţării unui nou partid ce ar reuşi să obţină ataşamentul românilor pe un program adevărat.

Cine ar suporta costurile formării unui astfel de partid?

Care din mogulii de presă ar oferi posibilitatea mediatizării unui viitor pion politic fără să-l controleze în totalitate?

Ce oameni serioşi şi-ar abandona mediul activităţii în care au performat, pentru a intra  pe un culoar extrem de riscant?

Se pare că ne apropiem de un moment crucial al naţiei noastre.

Au mai fost câteva, unul în 1989 când s-a greşit puţintel direcţia iar decidenţii nu s-au ridicat la înălţimea momentului istoric, ratându-se unirea Basarabiei cu Ţara.

Atunci eram pe val însă  acum suntem la pământ.

Sunt mult prea mulţi cu pixul în mână gata să traseze graniţe pe harta noastră! În curând dările vor  bloca orice activitate economică şi nu vom avea nici măcar aer de respirat fără acordul creditorilor.

Semnele sunt multe. Până şi Universul ne atenţionează.

NOTĂ;

Patronatele sunt organizaţii apolitice dar nu sunt antiromâneşti, de aceea vom sprijini orice iniţiative  cu caracter de dezvoltare economică ,dragoste de ţară şi demascarea trădătorilor.

<<Inapoi la Diverse articole